Plăcile din PE 500 sunt plăci de culoare albă, culoarea naturală a polietilenei, și aparțin grupului de plăci de polietilenă de înaltă densitate PE 500. Aceste placi se pot obține prin două procedee diferite – prin presare sau prin extrudare.
Datorita masei moleculare crescute, proprietățile mecanice ale plăcilor din PE 500 sunt îmbunătățite, comparativ cu plăcile din PE 100. Astfel, față de plăcile din PE 100, plăcile din PE 500 sunt mai rezistente la abraziune, au rezistența îmbunătățită la rupere și la impact, rezistă la o gamă mai mare de temperaturi (-100°C ÷ + 80°C) și au proprietățile de alunecare îmbunătățite.
Gama largă de temperaturi la care rezistă, certificarea pentru contactul cu alimentele precum și rezistența bună la uzură recomanda utilizarea plăcilor din PE 500 pentru realizarea de blaturi și mese de lucru în carmangerii și abatoare sau realizarea de diferite produse cu aplicații în camere frigorifice industriale.
Datorită proprietaților de alunecare și a rezistenței mari la uzură, plăcile PE 500 se pot folosi la placarea silozurilor cu cereale, a jgheaburilor și conductelor de alimentare pentru silozuri, a buncărelor de stocare a diferitelor materiale vrac, a benelor metalice pentru camioanele care transportă balast, etc.
Proprietățile mecanice îmbunătățite combinate cu prelucrabilitatea ușoară fac din plăcile și mai ales din barele din PE 500 materialul recomandat pentru realizarea unei game diversificate de role, roți, ghidaje, etc. folosite în construcția utilajelor pentru industria alimentară.
Plăcile din PE 500 nu sunt protejate contra razelor UV și de aceea se recomandă folosirea lor în aplicațiile interioare. Pentru anumite comenzi minime, se pot realiza plăci din PE 500 cu protecție contra razelor UV.
Tipodimensiuni
Semifabricatele care se pot livra din PE 500 sunt sub formă de plăci, bare și electrozi de sudură. Culorile standard în care pot fi livrate sunt natural, negru și verde.
Plăcile din PE 500 se pot produce prin două procedee distincte, și anume, prin presare sau prin extrudare.
Plăcile extrudate din PE 500 se produc numai culoare natural și se livrează cu grosimi cuprinse între 3 mm și 15 mm, iar dimensiunile de livrare sunt de 1000×2000 mm sau 1500×3000 mm.
Plăcile presate din PE 500 se produc în culorile natural, negru, verde și se livrează cu grosimi cuprinse între 8 mm și 120 mm, iar dimensiunile standard de livrare sunt de 1000×2000 mm și 1250×3000 mm.
Toleranța la grosime
Plăcile extrudate din PE 500 au toleranțe la grosime de ±(0,08 mm + 0,03 x grosimea plăcii).
⑇ O placă cu grosimea de 5 mm are toleranțe de ±0,23 mm.
⑇ O placă cu grosimea de 10 mm are toleranțe de ±0,38 mm.
Plăcile PE 500 presate au următoarele toleranțe la grosime:
⑇ Plăcile cu grosimea 10 – 20 mm au toleranțe de 0/+3 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 21 – 40 mm au toleranțe de 0/+5 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 41 – 60 mm au toleranțe de 0/+6 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 61 – 80 mm au toleranțe de 0/+8 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 81 – 100 mm au toleranțe de 0/+10 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 101 – 120 mm au toleranțe de 0/+12 mm
⑇ Plăcile cu grosimea 121 – 150 mm au toleranțe de 0/+14 mm.
Aplicaţii şi avantaje
Avantaje:
☑ rezistența bună la uzură și la impact, chiar și la temperaturi scăzute;
☑ gama largă de temperaturi de lucru (-100°C ÷ + 80°C);
☑ preț redus comparativ cu alte materiale plastice tehnice sau cu oțelul inoxidabil;
☑ densitate specifică redusă (mai ușoare decât apa);
☑ manipulare mai ușoară, în special pentru piese de dimensiuni mari, datorită greutății reduse
☑ prelucrare mecanică excelentă;
☑ rezistența chimică excelentă;
☑ coeficient redus de absorbție a apei;
☑ aprobate pentru contactul cu alimentele;
☑ coeficient scăzut de frecare.
Aplicaţii:
Plăcile din PE 500 se folosesc în multe domenii de activitate și înlocuiesc din ce în ce mai mult metalele și lemnul în aplicațiile uzuale și speciale.
Industria alimentară
- blaturi și mese de lucru în carmangerii și abatoare
- diferite produse folosite în camerele frigorifice
- piese componente pentru benzi transportoare
- mese pentru liniile de umplere a sticlelor, borcanelor etc.
- placarea liniilor pentru produsele din panificație
- pâlnii de alimentare pentru produse alimentare granulare sau pulverulente
- suprafețe de alunecare pentru cutiile cu lapte în industria lactatelor
- butuci pentru transarea cărnii
- placarea utilajelor de preparare a aluaturilor
- roți de ghidare pentru sticle, borcane, cutii
- lagăre pentru linii de ambalare, transport, prelucrare a produselor alimentare
- roți dințate pe linii de ambalare, transport sau prelucrare a produselor alimentare
Aplicații în agricultură
- placarea benelor cu descarcare gravitațională
- placarea interioară a silozurilor de grâu
- placarea suprafețelor de uzură a conveioarelor silozurilor
- plăci de uzură a jgheaburilor de golire a silozurilor
- placarea suprafețelor de alunecare a șnecurilor transportoare
- placarea jgheaburilor din echipamentele de recoltare
- placarea liniilor de recoltare
- suprafețe de alunecare la pulverizarea pesticidelor si a ierbicidelor
- confecționarea diferitelor tălpi de alunecare
Sport și recreere
- patinoare sintetice
- tălpi pentru sănii, snowbord sau schiuri de apă
- placarea toboganelor
- piese de alunecare pentru mișcarea decorurilor în teatre
- mantinele pentru patinoare
Manipularea materialelor
- ghidaje laterale pentru conveioare
- suprafețe de alunecare pentru transportul materialelor vrac pulberi
- componente pentru elevatoare
- ghidaje pentru lanțuri
- lagăre, role și roți pentru benzi ce transportă materiale abrazive sau pulverulente (minereuri, cărbune, nisip, pietriș, furaje, făină, boabe de grâu sau porumb etc.)
- roți dințate rezistente la uzură la conveioare
Înlocuirea oțelului inoxidabil alimentar
Datorită diferențelor foarte mari de preț între plăcile din oțel inoxidabil alimentar și plăcile din polietilenă, pentru aplicațiile în care solicitările mecanice nu sunt mari îți recomandăm să folosești plăci din polietilenă.
Chiar și în cazul în care apar unele solicitări mecanice mai mari, se pot alege plăci din polietilenă mai groase care să reziste solicitarilor mecanice. Prin aceasta soluție tehnologică puteți face economii importante, iar costul produsului finit va fi mult redus.
În general, plăcile din oțel inoxidabil sunt de 10 ori mai scumpe decât plăcile din polietilenă la aceeași grosime.
Înlocuirea lemnului
Lemnul este tradițional utilizat în industria alimentară sau în bucătării pentru confecționarea tocătoarelor de bucatarie, blaturi, butuci de tranșare, mese de lucru etc. Însă, confecționarea din lemn a acestor produse favorizează dezvoltarea microorganismelor datorită ciclurilor de umezire/uscare și a faptului că apa pătrunde adânc în structura lemnului, prelungind mult perioada de uscare.
Utilizarea plăcilor din polietilenă în industria alimentară este impusă de normele europene, datorită faptului ca nu absorb apa, nu favorizează dezvoltarea microorganismelor, se pot spăla ușor și dezinfecta cu orice agent oricat de agresiv ar fi acesta și se usucă foarte repede.
Drept urmare, recomandăm folosirea plăcilor din PE 500 pentru toate aplicațiile mai sus enumerate.
Prelucrare
Plăcile din PE 500 se pot prelucra cu utilajele folosite în prelucrarea lemnului.
PE 500 permite următoarele operațiuni: debitare, strunjire, găurire, îndoire, frezare și sudură.
În manualul de prelucrare de mai jos, găsești toate informațiile necesare prelucrării.
Galerie foto PE 500 - Plăci din polietilenă
Documentație polietilenă: PE 500 - Plăci din polietilenă
Te interesează acest produs? Scrie-ne!
Referitor la: PE 500 - Plăci din polietilenă